Reperul
Eveniment Galati

Conflict pe o stradă din Ivești

Doi bărbați din comuna Ivești, județul Galați, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat un localnic în vârstă de 32 de ani. Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 5 spre 6 octombrie, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.

„La data de 6 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 42, respectiv 52 de ani, ambii din localitatea Ivești, județul Galați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, respectiv complicitate la infracțiunea de lovirea sau alte violențe.

Ulterior, după prezentarea acestora la Judecătoria Liești, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. În urma probatoriului administrat până în prezent, s-a stabilit că în cursul nopții de 5 spre 6 octombrie 2026, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 52 de ani l-ar fi agresat fizic pe un concetățean, în vârstă de 32 de ani, în timp ce acesta din urmă se deplasa pe strada Stadionului din localitatea Ivești. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul de 42 de ani l-ar fi lovit pe acesta cu un obiect înțepător, provocându-i o leziune pentru care victima a necesitat îngrijiri medicale”, informează IPJ Galați.

Postări asemănătoare

Trafic îngreunat pe strada Brăilei

Reperul

S-a reluat furnizarea apei în localitățile afectate de inundații. ATENȚIE! Apa nu este potabilă!

Reperul

Accident mortal pe DN 26

Maria Vlad Romaniţă